Vizualizare sursă pentru „Istoria Georgiei”

[[Image:Metekhi, Tbilisi.jpg|thumb|right|320px|Biserica Metechi şi statuia ecvestră a regelui Vahtang I. Gorgasali în Tbilisi, imagine de Holger Zacharias]]
{{Istoria Georgiei}}
'''[[Georgieni]]i''' formează unul din cele mai vechi popoare ale lumii. Acest popor a luat ființă din trei asociații tribale: kartlii, megrel-chanii (lazii) și svanii. Primele organizații statale de pe teritoriul [[Georgia|Georgiei]] de azi au fost Colhis și [[Regatul Iberia|Iberia]], care au pus bazele unei însemnate civilizații. Istoria acestei civilizații, ajunsă la apogeul său în secolele XII și XIII, este marcată de numeroase invazii și cuceriri ale imperiilor vecine [[Caucaz]]ului de-a lungul timpului. În pofida acestor vitregii, poporul georgian și-a păstrat [[Identitate națională|identitatea națională]] și culturală.

==Preistoria==
{{vezi și|Cultura Șulaveri-Șomu}}

=== Epoca de piatră ===
Cele mai vechi resturi umane ([[Homo erectus]]) din Georgia provin din [[Dmanisi]].

Cele mai vechi așezări din Georgia sunt datate din [[paleolitic]]ul mijlociu, [[Acheulean]]. Unul dintre cele mai mari situri este situat în Jaschtchwa la nord de [[Suhumi]]. Acest loc a fost populat până în [[neolitic]]. 

Începând cu anul 40.000 î.e.n., în paleoliticul superior, apare pentru prima dată în regiune [[omul de Cro-Magnon]].

=== Epoca cuprului, bronzului și fierului ===
Începând cu [[Epoca cuprului|chalcoliticul]], aceste populații s-au remarcat prin prelucrarea metalelor. Se disting pentru acea perioadă: cultura Odischi, grupele Sioni și [[Cultura Maikop|Maikopi]] (în vest); cultura Șulaveri, grupul Sioni (în est), cu stațiunile reprezentative Șulaveri Gora și Chramis Didi Gora.

În epoca bronzului timpuriu se produc schimbări în structura socială, dovedite de înmormântările tumulare de tip Martqopi și Bedeni ale culturii Kura-Araxes, de vestigiile de așezări fortificate și de dezvoltarea metalurgiei. O așezare fortificată cu două necropole în preajmă a fost descoperită în Kvazchelebi, tumuli cu manta din piatră sau pământ, în ale căror camere funerare s-au găsit inventare care reflectă statutul social al defuncților, la Martqopi și Bedeni.

Pe la mijlocul [[Mileniul al II-lea î.Hr.|mileniului al II-lea î.Hr.]], în epoca mijlocie a bronzului, populațiile existente pe teritoriul Georgiei s-au organizat în asociații tribale cu o structură pregnant ierarhizată, în cadrul cărora s-au dezvoltat în mod deosebit agricultura, tehnologiile metalurgice și olăritul. Vasele din aur și argint, podoabele și numeroasele obiecte de lut descoperite în regiunea muntoasă Trialeti din centrul țării dau dovadă de un nivel înalt de civilizație. Aceste mărturii sunt atribuite generic „culturii Trialeti”, care poate fi caracterizată mai ales prin dimensiunile impresionante și structura tumulilor. În unele morminte au fost găsite pe lângă piese de port și care de lemn cu patru roți.

În Bronzul târziu și în epoca timpurie a fierului apar unele schimbări ale tipurilor de habitat, ale formelor de ceramică și tipurilor de armă. Acestea din urmă sunt influențate și de apariția metalurgiei fierului. Descoperiri arheologice, caracteristici lingvistice și surse scrise atestă aportul triburilor georgiene la dezvoltarea tehnologiilor metalurgice din [[Orientul Apropiat]] și din lumea [[Grecia|elenă]]. Conform izvoarelor grecești, chiar procedeele de obținere a fierului din minereuri au fost descoperite de vechii georgieni<ref>Lordkipanidze/Katcharava 1988, p. 5.</ref>.

==Antichitatea==
[[Image:Caucasus03RO.JPG|thumb|260px|right]]

===Regatele vechi ale Colhidei și Iberiei===
În [[secolul al XIII-lea î.Hr.]] a fost întemeiat primul regat pe teritoriul actual al Georgiei, Diaochi, prin uniunea mai multor triburi kartvelice. Acesta a fost probabil una din cele mai puternice organizații statale de pe țărmurile [[Mării Negre]] și a dăinuit până la mijlocul secolului al VIII-lea î.Hr., când a fost înlocuit de statul '''Colhida''', a cărui existență este menționată  pentru perioada dintre secolele IX și VIII î.Hr. de izvoare [[Urartu|urartiene]], prin denumirile de "Kolcha" sau "Kulcha". Acest regat din vestul Georgiei a dăinuit până în secolele II-I î.Hr., când regiunea a devenit o parte statului roman, străbătută de limesul caucazian. În perioada sa târzie, regatul a bătut monede proprii din argint, așa-numiții tetrii.  
 
Mitologia popoarelor din Colhida era influențată de miturile sumerian-babiloniene. Legenda lui [[Prometeu]], ținut captiv de [[Zeus]] în munții Caucazi, are parțial, se pare, chiar origini caucaziene. Aici, Prometeu era cunoscut sub numele de Amirani. Și legenda [[argonauți]]lor relevă interesul deosebit al elenilor pentru bogățiile Colhidei. [[Lâna de Aur]] căutată de [[argonauți]] aparținea regelui legendar [[Aeetes]] din Colhida, fiul lui [[Helios]] și tatăl fatidicei [[Medeea]]<ref>Herodot I, 2.</ref>. Legenda pomenește un râu Fazis pe meleagurile Colhidei, identificat cu râul Rioni, și orașul Eea drept capitală a regatului. Coloniștii greci au apărut în Colhida în decursul secolelor VII și VI î.Hr., fondând polis-urile Dioscuridas (azi [[Sukhami]]), Fazis (azi [[Poti]]) și Pityus.

În regiunile de est, sud și parțial în zona de vest a Georgiei se extinde începând cu secolul al IV-lea î.Hr. regatul Kartli, numit în izvoarele antice și bizantine ''Iberia'' sau ''Iviria'', cu capitala la [[Mtsjeta]], despărțit de Colhida de lanțul muntos Lichi. Arealul acestei culturi cuprindea estul Georgiei de azi, părți din [[Daghestan]] și din [[Albania Caucaziană]] (teritoriul actual al [[Azerbaidjan]]ului). Întemeietorul mitic al regatului se numea Parnavaz. Acestui rege îi este atribuită prin legendă născocirea alfabetului georgian  și adoptarea dialectului kartlic ca limbă oficială a regatului. Iberia a avut, ca și Colhida, relații strânse cu [[Grecia]], [[Parția]] și cu [[Imperiul Ahmenid]], față de care amândouă regatele se aflau în raporturi de vasalitate. În Munții Caucaz se exploata aurul, argintul, cuprul și fierul. Grecii i-au cunoscut pe georgieni mai ales ca făuritori de arme.

După cucerirea [[Persia|Persiei]] de către [[Alexandru Macedon]], în anul [[333 î.Hr.]], regatul Colhidei și cel al [[Regatul Iberia|Iberiei]] au devenit independente. În timpul războaielor dintre [[diadohi]], care au urmat stăpânirii lui Alexandru, statele georgiene au fost cucerite de comandantul pontic Ason, care a instituit un regim de teroare. Iberia a putut scutura după scurt timp stăpânirea [[pont]]ică și a unificat toate ținuturile georgiene în afara Colhidei sub stăpânirea sa.

===Antichitatea târzie===
În [[războaiele mitridatice]], Colhida a fost ca provincie, Iberia ca vasal al [[Pont]]ului antrenată în lupta împotriva [[Republica Romană|Romei]]. Între anii 65 și 64 î.Hr. statele georgiene au fost cucerite de generalul [[Cneus Pompeius Magnus|Pompei]]. Colhida a devenit astfel provincie romană, Iberia protectorat al Romei.

Statul Colhida a început să se destrame în decursul secolului al II-lea î.Hr. Pe teritoriul său s-au format treptat cinci regate, drintre care Lazica (Egrisi în georgiană), întemeiat de lazii care veneau din sudestul Georgiei, era cel mai puternic și se întindea până în zona Caucazului de Nord. La sud de Lazica se aflau regatele heniochilor și al macronilor, la nordul său statele apasgilor și apșililor. Statul apasgilor a devenit mai târziu [[Abhazia]].

Regatul Iberiei a devenit foarte puternic între secolele I și III d.Hr., întinzându-se spre sud și ocupănd ținuturi de pe teritoriul de azi al [[Armenia|Armeniei]]. Această perioadă este caracterizată de o exercitare puternică a influenței romane, sub împărații [[Vespasian]] și [[Publius Aelius Traianus Hadrianus|Hadrian]]. Despre un rege al Iberiei, Parsman al II-lea, se știe că a făcut o vizită la [[Imperiul Roman|Roma]] în timpul împăratului [[Antoninus Pius]] ([[138]]-[[161]]). Lui Parsman i s-a permis atunci să oficieze sacrificii pe colina capitolină, după plecare i s-a înălțat într-unul din templele Romei o statuie ecvestră<ref>Lordkipanidze/Katcharava 1988, p. 7.</ref>. După ascensiunea [[Imperiul Sasanid|Imperiului Sasanid]], regiunile estgeorgiene au fost cedate de romani prin pacea de la [[Nisibis]] din [[298]] Persiei, în schimbul unor ținuturi din nordul Mesopotamiei. În decursul secolului al IV-lea, linia dinastică partică-arșachidă a fost înlocuită în Iberia de chorosvizii de origine persană.

[[Creștinism]]ul a pătruns în Georgia de vest mai ales prin misionarea [[Andrei (apostol)|apostolului Andrei]]. Iberia s-a numărat printre primele țări din lume care au adoptat [[creștinism]]ul ca religie de stat, în anul [[337]], sub domnia lui Mirian al III-lea. Legenda spune că regele Mirian a trecut la creștinism datorită sfintei [[Nino]]. Colhida de sudvest a ajuns creștină la 17 ianuarie [[395]], când a devenit provincie a [[Imperiul Bizantin|Imperiului Roman de Est]]. Răspândirea creștinismului a fost favorizată de domnitori și de aristocrația georgiană, deoarece noua religie constituia o barieră împotriva influenței persane, care tindea să impună [[zoroastrism]]ul. Iberia devenise încă din secolul al III-lea vasală a Imperiului Sasanid și adoptase de timpuriu, datorită acestui raport de dependență, structurile tipice [[feudalism]]ului. Regatul își va schimba des apartenența politică în decursul evului mediu timpuriu, pentru a-și menține integritatea statală.

Un punct marcant în istoria conflictelor dintre regatele georgiene și Iran îl constituie revolta georgiano-armeană condusă de regele iberic [[Vahtang I. Gorgasali]] ([[446]]?-[[522]]?), întemeietorul noii capitale de la [[Tbilisi]], împotriva [[Persia|Persiei]] în [[482]]. Gorgasali stătea în fruntea unei Iberii puternice, care cucerise și regatele vestgeorgiene Lazica și Abhazia. Pentru a-și consolida poziția, regele impusese [[autocefalie|autocefalia]] bisericii georgiene, încheiase o alianță cu [[Armenia|regatul Armeniei]] și se căsătorise cu Elena, o prințesă bizantină. Cu toate acestea, împăratul bizantin [[Zeno I]] nu a sărit în ajutorul Iberiei, care a fost înfrântă în [[483]] și devastată de persani. După o scurtă perioadă de exil în Lazica, Gorgasali a încheiat pacea cu persanii și a fost reîntronat în [[485]]. După refuzul temerarului principe de a participa la o incursiune împotriva [[Imperiul Bizantin|Bizanțului]], Iberia a fost din nou atacată de sasanizi, sub comanda șahului Kavad. Deși armatele persane erau de trei ori mai numeroase decât cele iberice, georgienii au reușit să-și apere timp de patru zile cu eroism granița, într-o bătălie care l-a costat pe Gorgasali viața.

==Epoca feudală==

Iberia a devenit astfel în secolul al VI-lea provincie persană, în timp ce Lazica căzuse sub stăpânirea Imperiului Bizantin. Deoarece persanii erau angajați în conflictul cu [[Imperiul Bizantin]], iberienii au reușit să creeze mici principate independente, care se aflau într-o stare permanentă de război. În secolul al VII-lea, georgienii au fost nevoiți să facă față și invaziilor [[arab]]e. Arabii pătrunseseră în anul [[642]] pentru prima oară în ținuturile estgeorgiene, fără a le putea cuceri decât după o îndelungată perioadă de războaie, care au fărâmițat Lazica și Iberia. Unele state mici precum regatul [[Kartli]] și principatul [[Kaheția]], condus de un principe cu titlul de corepiscopos, în centrul țătii, [[Hereția]] în est sau Egrisi-[[Abhazia]] în sudvest și-au putut totuși păstra independența până în secolul al X-lea. Arabii au întemeiat în secolul al VII-lea emiratul [[Tbilisi]] în centrul țării, care a dăinuit până în [[1122]]. În această perioadă s-a dezvoltat în Georgia viticultura și în general agricultura, aceasta din urmă și datorită introducerii unui nou tip de plug georgian. Orașele mari erau în acea perioadă [[Tbilisi]], [[Kutaisi]], Uplistsikhe, Artanui, [[Telavi]], [[Akhalkalaki]], Dmanisi și Oltisi.

Sudvestul Georgiei, în care luase ființă [[Tao-Klardjetiția]], rămăsese în acest timp protectorat bizantin. În principatele georgiene se ridicase un nou neam princiar, cel al [[Bagratizi]]lor. Cu consimțământul Constantinopolului, ei au început să poarte în protectoratul Tao titlul de [[curopalat]]. La sfârșitul secolului al X-lea principele din Tao, [[Curopalatul David al III-lea]], a inițiat unificarea statelor georgiene, ocupând în anul [[976]] regatul [[Kartli]] pentru fiul său adoptiv, [[Bagrat al III-lea]]. Acest tânăr principe, rudă cu David, a urcat apoi, după trei ani, și pe tronul regatului Egrisi-Abhazia,, moștenindu-l pe unchiul său din linie maternă, Teodosiu cel Orb. Începând cu anul [[1001]], el a domnit și peste Tao-Klarjetiția (Curopalatinatul Iveriei pentru bizantini) ca urmaș al lui David. Între anii [[1008]] și [[1010]], Bagrat a anexat Kaheția și Hereția, devenind astfel primul monarh al Georgiei unite, numită Sakartvelo, cu capitala la [[Kutaisi]].

Noua monarhie a trebuit să facă față în al șaptelea deceniu al secolului XI invaziilor [[Selgiucizi|turcilor selgiucizi]], care după victoria din [[1071]] asupra Imperiului Bizantin la Manzikert au ocupat [[Armenia]] și [[Anatolia]]. În [[1081]] erau deja ocupate și devastate de selgiuci [[Mesopotamia]], [[Siria]] și o mare parte a Georgiei. Doar regiunile de munte ale Abhaziei, Svaneției și Raciei au rămas libere și au servit ca refugiu populației din regiunile cucerite, în care invadatorii ajunseseră să formeze  majoritatea. [[David al IV-lea al Georgiei|David al IV-lea]] ([[1073]] – [[1125]]), noul rege al Georgiei, care urcă în [[1089]] pe tron, la 16 ani, s-a văzut confruntat cu o situație extrem de dificilă. Chiar și în zonele libere existau neliniști, provocate de nobilimea nemulțumită de starea economică și politică precară, întregul popor georgian era pe cale de dispariție. După ce a reușit să-și elimine oponenții din interior, domnitorul a întreprins incursiuni împotriva segiucilor care i-au asigurat controlul asupra regiunii Kartli. În cursul acestor operațiuni a reușit să-și reformeze oștirea, instruindu-o el însuși și impunându-i o disciplină severă. Acțiunile lui pentru reîntregirea țării au fost favorizate de lupta pentru putere care izbucnise în [[Imperiul Selgiucid]] după uciderea vizirului Nizam al-Mulk de către [[Asasinii|secta asasinilor]] și moartea sultanului Malik-Șah în [[1092]]. Selgiucizii erau slăbiți pe deasupra și de conflictul cu forțele [[Prima cruciadă|cruciate]]. Astfel, în anul [[1099]] David a ajuns să nu mai plătească tributuri selgiucizilor, după eliberarea tuturor ținuturilor georgiene în afara emiratului Tbilisi și a Hereției. În [[1103]] el a reorganizat biserica, legând-o de stăpânirea sa prin instituirea unui logofăt domnesc (Mtsihnobart Ukhutsesi) în rangul de catholicos ([[arhiepiscop]]). În campania din [[1103]]–[[1105]], armata georgiană a recucerit Hereția și a întreprins raiduri încununate de succes pe teritoriul Șirvanului, care se afla încă sub dominația selgiucidă. Între [[1110]] și [[1118]] au fost cucerite Lori, Samșvilde, [[Rustavi]] și alte fortărețe din Kartlia inferioară și Tașiri, înconjurând astfel din toate părțile enclava devenită selgiucă de la Tbilisi.

Domnitor peste întinse ținuturi nepopulate, regele David a chemat în [[1118]]-[[1119]] războinici turcici kipchaci din nordul Caucazului să se stabilească cu familiile lor în Georgia. Acest remarcabil rege a populat și Kartli cu alanii veniți din nordul Caucazului, din [[Alania]] (Oseția de azi) care era din [[1120]] vasală Georgiei. Oștirile regale includeau mercenari ruși din [[Kiev]] și occidentali recrutați din rândurile cruciaților, numiți în Georgia "franci", deși proveneau din diverse părți ale Europei.

În [[1121]], sultanul selgiuc Mahmud a declarat Georgiei [[Jihad]]ul și a trimis o armată numeroasă sub conducerea generalului Al-Ghazee împotriva lui David, care a fost însă învinsă de acesta în bătălia de la [[Didgori]]. Un an mai târziu David a cucerit Tbilisiul, făcându-l capitala regatului său. În urma acestor izbânzi Georgia a dobândit și zona de vest a Șirvanului, regatul care înlocuise Albania Caucaziană, Șirvanul însuși devenise un vasal georgian. David a eliberat apoi, în [[1123]], [[Armenia]] la cererea nobililor din [[Ani (Armenia)|Ani]] și a fost uns în [[1124]] drept rege al armenilor, incluzând nordul Armeniei printre domeniile coroanei georgiene. Georgia a devenit astfel cea mai importantă putere în Transcaucazia, cuprinzând confrom testamentului regelui David un ținut întins "din Nicopsia până la Daruband și din Oseția până la Aragaț"<ref>Lordkipanidze/Katcharava 1988, p. 13.</ref>. Domnia lui David, supranumit "Constructorul" (''Aghmașenebeli'' în georgiană) este considerată drept debutul unei "Epoci de Aur" în istoria Georgiei. 
[[Imagine:Georgian empire with tributaries.png|thumb|right|300px|Georgia între [[1184]] și [[1230]]]]
Sub domnia lui Georgi al III-lea (1156-1184) și a reginei [[Tamar a Georgiei|Tamar]] (1184-1213), strănepoata regelui David, perioada de înflorire a continuat. În timpul domniei lui Tamar, care a condus inițial țara alături de tatăl ei Georgi, teritoriul regatului a fost extins conform documentelor până la râul Tetri Tskali (Chalan-Usun) în est. În sudest, regatul se întindea până la valea râului Aras, care desparte azi [[Armenia]] și [[Azerbaidjan]]ul de [[Iran]], granița de sudvest îi era formată de râul Porchkhis-Tskali. La vest Georgia ocupa coasta Mării Negre până la Nicopsia, în apropierea actualului [[Tuapse]], la nord era străjuită de Caucazii Mari<ref>Lordkipanidze 1967, cap. 3.</ref>. Și popoarele de dincolo de Caucazi plăteau tributuri Georgiei. Economia Georgiei a prosperat în acea perioadă, regatul întreținând relații comerciale nu numai cu vecinii săi, ci cu întreg orientul mijlociu. Exinderea teritorială, progresul economic și stabilitatea politică favorizară dezvoltarea culturală, mai ales în zonele centrale de șes<ref>Lordkipanidze 1967, cap. 1.1. ''Main classes ant the class struggle''.</ref>. În această perioadă apar primele cronici în limba georgiană (''Kartlis Tskhovreba'' de exemplu), se scriu tratate filosofice, se pun bazele unei jurisdicții, sunt întemeiate Alaverdi, Bagrati, Bana, ansamblul monastic de la [[Gelati]]<ref>Gelati e o ctitorie a lui David al IV-lea.</ref>, etc. Tbilisiul număra în acea perioadă 100.000 locuitori, nu cu mult mai puțini decât [[Constantinopol]]ul, care intrase pe atunci într-o perioadă de declin<ref>Cf. articolului ''Konstantinopel/Istanbul '' de K. Kreiser în ''Lexikon des Mittelalters'' vol. V, Studienausgabe Stuttgart / Weimar 1999, col. 1392, populația metropolei bizantine depășea numărul de 100.000 de locuitori în 1204, la începutul dinastiei [[Paleologi]]lor. Despre populația din Tbilisi Lordkipanidze/Katcharava 1988, p. 14.</ref>.

Această perioadă de înflorire a fost curmată în anul [[1236]] de primele invazii mongole, urmate de raidurile de jaf întreprinse de [[Tamerlan]] ([[1336]] - [[1405]]) care au dus la destrămarea regatului lui David al IV-lea. Georgia a mai putut fi reunificată doar pe durata domniei lui Georgi al V-lea "cel Strălucit", între [[1318]] și [[1346]].

În secolul al XV-lea s-au format pe teritoriul Georgiei următoarele formațiuni statale: în vest regatul Imereția, cu principatele în mare măsură independente Guria, Migrelia, Abhazia, Svaneția și Racia, în zona centrală regatul Kartli cu principatele Ksavi, Aragwi și Muchrani, în est regatul Kaheția și în fine în zona sudestică atabeylikul Samzche (actualmente pe teritoriul nordestic al Turciei, zona fiind între timp turcizată și islamizată).

În decursul secolului al XVI-lea Georgia este împârțită în regatele Imereția, Kaheția și Kartli, precum și în cinci principate care stau sub influența osmană și persană.

Luptele permanente cu turcii în vest și cu persanii în est l-au determinat pe regele Kartliei-Kaheției, Heraclius al II-lea ([[1744]]-[[1798]]) să încheie în anul [[1783]] und acord cu [[Ecaterina a II-a a Rusiei]], prin care regatul est-georgian acceptă protecția rusă.

==Georgia în [[Imperiul Rus]], 1801–1917==

Țarul [[Alexandru I al Rusiei]] va anexa regatul Kartliei printr-un decret din 1801. În 1810 cade și regatul Imereției sub stăpânirea rusă. Imperiul rus va pune în decursul secolului al XIX-lea stăpânire pe toate regiunile georgiene; Guria este anexată în 1828, Migrelia în 1857, Svaneția între 1857 și 1858, principatul Abhaziei în 1864. Noua provincie din sudul imperiului va fi numită de ruși "Gruzia". 
==Prima republică, 1917-1921==
După [[Revoluția din Octombrie]], provincia Gruzia s-a declarat în 26 mai 1918 independentă. Noua Republică Democrată a Georgiei a fost însă la scurt timp după înființare, în 16 februarie 1921, cucerită de [[Armata Roșie]] și anexată [[Uniunea Sovietică|Uniunii Sovietice]].
==Republica Sovietică Socialistă Georgiană==
[[File:Georgian soviet republic1957 1991.png|thumb|right]]
{{Articol principal|Republica Sovietică Socialistă Georgiană}}

Republica sovietică avea în componența sa republicile autonome [[Abhazia]] și [[Ajaria]], în nord-vestul, respectiv în sud-vestul țării, și regiunea autonomă a Oseției de Sud. Importanța Gruziei pentru economia sovietică consta în exploatarea de cărbuni și de minereuri de mangan, producția de oțel, de automobile, mașini-unelte, ciment, hârtie, țesături de lână și bumbac, produse alimentare și petrochimice. Producția viticolă ocupa primul loc în cadrul Uniunii Sovietice. Turismul era dezvoltat pe malurile [[Mării Negre]] și în zona [[Munții Caucaz|Munților Caucaz]].

==Cea de-a treia republică, după 1991==
În decursul celui de-al nouălea deceniu al secolului XX au luat ființă puternice mișcări de independență, care și-au atins țelul la 9 aprilie 1991, odată cu declarația de independență față de Uniunea Sovietică. În același timp au izbucnit în Abhazia și Oseția de Sudest războaie de secesiune. Prezența armată a Rusiei împiedică până azi controlul guvernului georgian asupra întregului teritoriu al țării. Oseția de Sudest a ieșit victorioasă din războiul de secesiune, cu ajutorul rus, în regiunea independentă a Abhaziei domnește până azi un acord foarte precar de încetare a ostilităților.

Primul președinte al Georgiei după recucerirea independenței, [[Zviad Gamzahurdia]], a fost răsturnat de un puci. Următorul președinte, fostul ministru sovietic de externe [[Eduard Șevardnadze]], a inițiat importante reforme democratice, dar nu a reușit să pună capăt recesiunii economice care face din Georgia unul din cel mai sărace state din zona Caucazului.

[[File:Georgia cities01.png|thumb|left]]
Ca urmare a unor grave acuzații de corupție și de fraudare a voturilor la alegerile parlamentare din 2003, care au dus la protestele pașnice cunoscute sub numele de [[Revoluția Trandafirilor]], Șevardnadze a trebuit să-și dea în noiembrie 2003 demisia, fiind înlocuit în ianuarie 2004 de [[Mihail Saakașvili]]. Prim ministru a fost numit [[Zurab Zhvania]], al cărui guvern însuma mai mulți miniștri care trăiseră până atunci în străinătate. Lupta împotriva corupției pare a avea succes de atunci, datoria externă a statului a scăzut pentru prima oară în 2004. Saakașvili a reușit și să reunifice Ajaria cu Georgia, după ce premierul separatist [[Aslan Abashidze]] a fost obligat de demonstrațiile de la Batumi să-și dea demisia.

Pe 3 februarie 2005, primul-ministru georgian Zurab Zhvania a murit în ceea ce pare a fi un accident, asfixiat cu monoxid de carbon acasă la adjunctul guvernatorului, Raul Usupov. La ședința de urgență din aceeași zi, Giorgi Baramidze a fost numit în funcția de prim-ministru interimar. Pe 17 februarie a fost ales de parlament [[Zurab Noghaideli]], fostul ministru al finanțelor, ca premier.

==Note==
<references />

==Bibliografie==
*William E. D. Allen: ''A History of the Georgian People. From the beginning down to the Russian conquest in the nineteenth century.'', Londra 1932, reprint New York 1971.
*Philipp Ammon: ''Georgien zwischen Eigenstaatlichkeit und russischer Okkupation: Die Wurzeln des russisch-georgischen Konflikts vom 18. Jahrhundert bis zum Ende der ersten georgischen Republik (1921)'', Klagenfurt 2015.
*Marie-Félicité Brosset: ''Histoire de la Géorgie depuis l'antiquité jusqu'au XIX<sup>e</sup> siécle'', 7 vol., Sankt Petersburg 1849-1858. ([http://books.google.com/books?vid=OCLC38657816&id=9PIKAAAAIAAJ&dq=Brosset versiune PDF])
*[[Herodot]]: Istorii, București, 1964, cartea I: 2, 104, cartea a II-a: 104, cartea a III-a: 97, cartea a IV-a: 37, 40, cartea a VII-a 79.
*R. H. Hewsen: ''Georgien'', articol în ''Lexikon des Mittelalters'' vol. IV, Studienausgabe Stuttgart / Weimar 1999, col. 1283-1285.
*David Marshall Lang: ''The Georgians'', New York 1966.
*David Marshall Lang: ''The Last years of the Georgian Monarchy, 1658-1832'', New York 1957 ([https://web.archive.org/web/20040123225930/http://rustaveli.tripod.com/cgi-bin/langhistory.htm v. fragmentul ''Political History of Georgia 1658-1703'' în versiune PDF])
*Walter Leisering (îngrijitor de ediție): ''Historischer Weltatlas'', Wiesbaden 2004.
*Mariam Lordkipanidze: ''Georgia in the XI - XII centuries'' Tbilisi 1967. ([http://www.georgianweb.com/history/mariam/index.html online])
*Mariam Lordkipanidze, I. Katcharava: ''A Glimpse of Georgian History'', Tbilisi 1988.
*Andrei Miron, Winfried Orthmann (îngrijitori de ediție): ''Unterwegs zum goldenen Vlies. Archäologische Funde aus Georgien'', Saarbrücken 1995.

== Vezi și == 
* [[Politica Georgiei]]

== Legături externe ==
* {{en icon}} A. Mikaberidze, [http://rustaveli.tripod.com/history.html General History of Georgia]

{{Subiecte Georgia țară}} 
{{Istoria Europei după țară}}

[[Categorie:Istoria Georgiei| ]]