Tratatul de la Lisabona
Tratatul de la Lisabona | |
Creat(ă) la | 19 octombrie 2007 |
---|---|
Ratificat(ă) la | 3 noiembrie 2009 (Cehia), semnat la 13 decembrie 2007 |
Locație | Lisabona, Portugalia |
Autori | Consiliul European |
Semnatari | Statele Uniunii Europene |
Scop | Amendarea tratatelor de funcționare a UE |
Limbi | official languages of the European Union[*] |
Modifică date / text |
Tratatul de la Lisabona sau Tratatul Lisabona (inițial cunoscut ca Tratatul de Reformă) este un tratat internațional care amendează cele două tratate ce constituie baza Uniunii Europene (UE).[1] A fost semnat de toate statele membre ale Uniunii pe 13 decembrie 2007, intrând în vigoare la 1 ianuarie 2009.[2] Tratatul amendează Tratatul de la Maastricht (1992), redenumit la Lisabona Tratatul privind Uniunea Europeană (TEU), și Tratatul de la Roma (1957), redenumit Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (TFEU). Tratatul de la Lisabona amendează toate tratatele legate de acestea două, alături de Tratatul privind înființarea Comunității Europene de Energie Atomică.
Introducere
[modificare | modificare sursă]Tratatul de la Lisabona a fost semnat de statele membre UE la 13 decembrie 2007 și a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Tratatul amendează Tratatul privind Uniunea Europeană (cunoscut de asemenea și ca Tratatul de la Maastricht) și Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene (cunoscut de asemenea și ca Tratatul de la Roma). În acest proces, Tratatul de la Roma a fost redenumit în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.[3]
Istoric
[modificare | modificare sursă]Ratificare
[modificare | modificare sursă]Pentru a intra în vigoare, tratatul necesita ratificat de toate statele membre UE.
România a fost cel de-al treilea stat membru care să ratifice Tratatul, prin intermediul Legii pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona.[4]
Schimbări
[modificare | modificare sursă]Principalele modificări au fost trecerea de la unanimitatea de voturi la votul cu majoritate calificată în mai multe domenii din cadrul Consiliului de Miniștri, o schimbare a calcului majorității, au fost acordate mai multe puteri Parlamentului European formând o legislatură bicamerală, alături de Consiliul de Miniștri în conformitate cu procedura legislativă ordinară, o personalitate juridică consolidată pentru UE și crearea unui președinte permanent al Consiliului European precum și un Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate. De asemenea, Tratatul a acordat calitate legală Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene
Cele mai importante prevederi ale tratatului sunt următoarele:
- Uniunea Europeană va avea personalitate juridică (până acum doar Comunitatea Europeană avea);
- funcția de președinte al Consiliului European va fi transformată într-una permanentă de „Președinte al Uniunii”, cu un mandat de 2 ani și jumătate. Drept primul președinte a fost ales belgianul Herman Van Rompuy.
- va fi înființată funcția de ministru de externe al Uniunii, cu numele oficial de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru politica comună externă și de securitate; drept prima ministru a UE a fost aleasă Catherine Ashton, Marea Britanie.
- numărul de comisari va fi redus cu o treime;
- se va modifica modalitatea de vot în cadrul Consiliului. Regulile stabilite în Tratatul de la Nisa rămân însă în vigoare până în 2014.
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Textul tratatului Arhivat în , la Wayback Machine.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ „Tratatul de la Lisabona”, Europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/5/tratatul-de-la-lisabona, accesat în Text " Fișe descriptive despre Uniunea Europeană " ignorat (ajutor); Text " Parlamentul European" ignorat (ajutor)
- ^ eur-lex.europa.eu: " Official Journal of the European Union, ISSN 1725-2423 C 115 Volume 51, 9 May 2008, retrieved 1 June 2014
- ^ Eur-lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:2bf140bf-a3f8-4ab2-b506-fd71826e6da6.0001.02/doc_2&format=pdf https://eur-lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:2bf140bf-a3f8-4ab2-b506-fd71826e6da6.0001.02/DOC_2&format=PDF, accesat în Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ Duvac, p. 63
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Duvac, C; Drept penal român, Vol. I, editura Hamangiu, București, 2021.